,,Treziţi-vă români din somnul cel de moarte!’’

Mă duc la bucătărie să mănânc un măr, deschid televizorul, şi dau întâmplător, la TVR1, peste o emisiune a Marinei Almăşan, cu o temă interesantă: ,,România muribundă.’’ Emisiunea se deschide cu poezia lui Adrian Păunescu. O poezie despre ţara care nu mai este. Participă poetul Adrian Păunescu, un senator de pe la PD sau PNL, pe care îmi este greu să mi-l amintesc, (cum îmi este greu să-mi amintesc şi numele celorlalţi parlamentari şi guvernanţi, înţelegeţi de ce), miliardarul Silviu Prigoană, ziarista Simona Drăgotescu şi public de vârsta a treia. De la un capăt la altul poezia emană o profundă durere nostalgică. Nostalgia se observă la toţi cei trecuţi de cinzeci de ani, iar în creaţia seniorilor, ea revine ca un laitmotiv al bătrâneţii, ca un cântec de jale a vieţii trecute şi pierdute. Ce n-a înţeles, nici chiar poetul, deşi în poezie a atins cumva subiectul, este faptul că România nu e muribundă, ci doar că ţara nu mai este a românilor. Or, dacă nu mai este a românilor, înseamnă evident că ţara nu mai este. Aşa ar fi trebuit să-şi fi numit tema moderatoarea: ,,Mai este România a românilor?’’ Răspunsul e NU! Categoric!

România este a francezilor, a austriecilor, a grecilor, a nemţilor, a italienilor, a englezilor, a americanilor, a ruşilor, a turcilor, a indienilor, dar nici într-un caz nu mai este a românilor. Cine deţine monopolul economic deţine puterea! Chiar dacă oficial guvernarea politică e pur românească. E doar o faţadă. Cum puterea economică nu este a noastră, ci este a lor, e clar cine stăpâneşte din umbră.

Azi, nu mai e nevoie de armată şi de războaie ca să stăpâneşti o ţară. Condiţiile internaţionale nu mai impun războaie. Sunt prea costisitoare şi prea primitive, prea multă vărsare de sânge şi neeconomice. Cuceritorul şi-ar atrage prea multă ură. Decât să arunce bani să înzestreze o armată cu rezultate incerte, aceeaşi bani sau de zeci de ori mai puţin, îi investeşte azi, ca să cumpere o ţară. ,,Nu ne vindem ţara!’’ striga o isterică prin anii ’ 90. Şi au vândut-o parlamentarii şi guvernanţii noştri, pe te miri ce, cu bucata.

Atâta vreme cât economia industria, băncile şi alte resurse economice sunt în mâinile străinilor, România nu mai este. De vreme ce nu este a românilor, România deşi există ca stat, ea nu mai este ţara noastră. Ce s-a făcut e bun făcut. Nu ne mai putem întoarce de unde am plecat. Nici într-un caz naţionalizarea! A spus-o şi poetul. Atunci ce ne rămâne? Ce soluţie ne mai rămâne pentru viitor? Să fim slugi! Slugi la străini pe vecie.

,,Noi suntem români!’’, sună cântecul acela frumos din folclor ardelean. ,,Noi suntem aici, pe vechi stăpâni.’’ E frumos cântecul acesta. Ne gâdilă mândria de român şi ne adoarme conştiinţa. Suntem noi aici stăpâni? Aiurea! Noi suntem aici pe veci slugi. ,,Neam de slugi.’’ Aşa ne-au numit ungurii în batjocură – , dar oare au greşit? Cât adevăr exprimau în batjocura lor! Atunci ar fi trebuit să deschidem ochii. Dar am dormit, în timp ce aleşii îşi făceau mâna.

Asta suntem acum! Slugi în ţară, slugi în străinătate! La italieni, la spanioli, la francezi, la nemţi şi chiar la unguri. Iar străinii sunt de un cinism revoltător: ne tratează pe noi români nu ca pe slugi, ci ca pe nişte roboţi. Ce vor deveni copii noştri şi copiii copiilor noştri şi urmaşii urmaşilor noştri? Vă las pe dumneavoastră să răspundeţi. ,,Treziţi-vă români din somnul cel de moarte!’’

Vasile Anton - Iaşi

Decăderea românului

Decăderea românului a început,
De când e cunoscut că banu-i zeu;
De-atunci mereu, omul avut
A vrut să-l cumpere pe Dumnezeu

Nimic nu mai e sfânt în ţara asta
Căci totul este de vânzare:
Iubirea, sufletul şi chiar nevasta
E socotit în ban valoare.

Ce-a mai rămas din idealuri şi valori?
Din spirit şi credinţele umane?
Se vând pe la tarabe şi prin gări,
Chiar şi copii la banca de organe!

Cel bogat, nemuritor ar vrea să fie;
Organele bolnave de droguri şi alcool,
De-o viaţă petrecută-n sindrofie,
Le cumpără de la românul cel sărman şi gol

Se vinde chiar şi ţara, aşa cum am văzut
O cumpără străinii cu bucata;
A mai rămas doar graiul nevândut,
Dar chiar şi graiul de vânzare-i gata!

Ne-am vinde chiar şi morţii din morminte
Numai să găsim cumpărătorul
Din toate idealurile sfinte,
A mai rămas să vindem viitorul

O, câte idealuri nu a erodat
Această lăcomie pentru bani
Şi câte vieţi nu a curmat
Şi câte risipite-n van

O, Doamne! Cine-i vinovat de toate acestea?
De lumea-ngrozitoare ce deschide era!
Oare s-a terminat acum povestea
Românilor, de pe planeta Terra?