Filosofia unui bolovan

de

Cristache Gheorghiu

Braşov, Editura Pastel, 2010

Titlul paradoxal al volumului recent semnat de Cristache Gheorghiu, sintagmă oximoronică, nu este doar punerea în ecuaţie a doi termeni, unul demistificat prin altul, ci şi o încercare de reabilitare semantică – bolovanul ridicat la „rang” de stâncă, apt de a deveni martor al erelor, al istoriei, filosof, depozitar al cugetului, dar şi al sufletului.

O nouă colecţie de judecăţi aforistice, puse în „carnea” unui context viu (pretext sau pre-text), acela al contemporaneităţii postmoderne, în toată diversitatea ei, de la cultură şi morală, până la politică. De altminteri, o viziune din unghi „politic” poate fi identificată mai pretutindeni în paginile cărţii. Politicul include morala, atitudinea faţă de tot ceea ce ţine de societatea noastră (atitudinea faţă de natură, faţă de educaţie, faţă de cultură, faţă de artişti şi gânditori). Sub asumarea acestei identităţi de bolovan sau zid – martori neclintiţi şi neschimbabili în aparenţă –, stă un mic joc al disimulării fără maliţie, dar al unui spirit critic, totuşi, care se mişcă pe o platformă vastă de fenomene, definitorii în special pentru civilizaţia românească de azi.

Un imens puzzle devine cartea de faţă, a cărei intenţie fundamentală pare să fie exprimarea punctului de vedere asupra faţetelor acestei civilizaţii. Relatări autobiografice, experienţe de viaţă, mărturii şi observaţii asupra mediilor umane, asupra laturilor vieţii sociale, asupra conjuncturilor în care ne mişcăm cu toţii, mai mult sau mai puţin implicaţi, un fragmentarium cultural, social etc. – toate ca stimuli ai unor meditaţii uneori ironice, alteori subiective, aproape totdeauna critice. Adesea, lucrurile simple, mărunte, cărora nu le mai studiem rostul, sunt pentru Cristache Gheorghiu prilej de a emite butade, vorbe de duh sau pur şi simplu de a pune punctul pe câte un i: „În religie, nu divinitatea contează, ci raportul dintre om şi divinitate”; „Omul cu mai multe feţe îşi dispreţuieşte propria-i faţă, cea adevărată”; „Uneltind, ajungi – fără să-ţi dai seama – unealta cuiva, care unelteşte mai rafinat, cu un nivel mai sus”; „Duşmanul nu te poate trăda”. Uneori grupate, alteori strecurate în discurs, asemenea sentințe inspirate devin notabile și memorabile. La nivelul expresiei, jocurile de cuvinte, translaţiile semantice, specularea polisemantismelor, metafora exersată cu destulă abilitate se potrivesc unei lecturi vii – însuşi termenul filosofie are conotaţii mai degrabă pragmatice, deloc sistematice – în sensul de meditaţie, reflecţie.

Filosofia unui bolovan e meditaţia unui spirit dinamic, extrem de atent la destinul lumii contemporane și decis să comunice semenilor gândurile sale.

Bianca Osnaga