Bianca Osnaga

Spectacol pentru privire
Retrospectiva Ileana Sbârcea Mureşanu

Dacă-ţi propui să scrii un comentariu fără a face „istorie“, în ciuda genericului acestei expoziţii – retrospectiva ca modalitate de asumare a prezentului –, exerciţiul se dovedeşte subtil şi plin de surprize. În primul rând, vei susţine o pledoarie la timpul prezent – pentru artă, pentru o creatoare care se dedică de zeci de ani ani celei mai de neînţeles dintre capacităţile omului. În literatură, acest prezent este semnificare a proiecţiei a infinirii, fie el temporal, fie spaţial. Iar artistul este, prin definiţie, o fiinţă care nu-şi aparţine sieşi, întrucât reflectarea sinelui său în afară îi este înnăscută şi ea tinde să se eternizeze.

Aşadar, îmi propun să caut cuvinte drept corespondent pentru culoare şi pentru viziune spaţială, „trucată“ în planul pictural. În cazul pictoriţei Ileana Sbârcea Mureşanu nici nu e dificil. Impresia este atât de puternică şi emoţia atât de persistentă, încât semnificaţiile se insinuează direct, fără a avea nevoie neapărat de explicitări ale evoluţiei artistei. O retrospectivă înseamnă aici o privire îndărăt spre călătoriile care au modelat cugetul artistei ca spectacol excepţional al luminii. Dar acest spectacol a venit asupra fiinţei creatoare fascinate de mult de culoare ca de una dintre determinările de ordin divin ale lumii şi ale raporturilor noastre cu ea. Culoarea tonifică formele şi Ileana Sbârcea Mureşanu simte cu prissosinţă aceasta. De aceea, creaţia sa nu pare să fie surprinzătoare în clipa ei prezentă, ci ea e explicabilă prin dispoziţia poetică a artistei. O poezie a trăirilor oarecum excesive, aduse la limita senzorialului şi emoţionalului ce se lasă fertilizat de reflecţie, de melancolie ca stare cosmică.

Atracţia Sudului are ceva de ordinul absorbţiei spre absolut, spre reprezentările nu doar ale pământului, ci şi ale cerului mediteranean. Culorile reordonează forme, raporturi, sensuri, mişcare şi legi fizice. De altfel, simbolul mării, poematic şi solemn, răvăşitor şi mitic, uimitor prin fuziunea între frumuseţe şi primejdie, între magie şi haos, totdeauna atracţie şi dorinţă, început şi sfârşit, este receptacul de semnificaţii. În viziunea Ilenei Sbârcea Mureşanu marea grăieşte pe toate tonurile şi din toate profunzimile, marea mişcă universul – insinuată pe ţărmuri şi printre stânci, suspendând insule în câte un paradis albastru sau roşiatic, aruncând în văzduh un soare nedecis şi oranj, târând trene de spumă peste ţărmuri misterioase, pulsând dinspre infinit către fiinţa atrasă irezistibil de frumuseţea-i tulburătoare. Cred că acestea sunt atributele imaginii mării pe aceste pânze de artist.

Revendicată din decorativ, puternic vizualizată şi fermă, pictura de piesaj a Ilenei Sbârcea Mureşanu găseşte metafora apei-cer ca expresie a nostalgiei absolutului mereu adus mai aproape prin artă. Asocierile cromatice în care se exprimă o sensibilitate efervescentă sunt la fel de vibrante ca şi suprapunerea şi intersecţia liniilor şi haşurilor de diverse culori. Ca o simfonie în forţă, dramatică şi reverberantă, peisagistica Ilenei Sbârcea Mureşanu are impact de crepuscul suprarealist şi de spectacol şocant prin culori armonizate în proporţii gândite subtil şi apăsate energic în conturul fenomenelor. Unduit cel mai adesea, mai rar smuls către verticală, peisajul încearcă să facă din privitorul său un complice la o idee viguroasă, lantentă în concepţia fiecărui artist: spiritualizarea naturii prin energia creaţiei. Natura nu este pentru că este, ci devine în măsura în care e gândită şi trăită în spiritul nostru. Trufie poate, dar frumoasă interpretare a demiurgiei artistului – motiv greu epuizabil în orice registru estetic.

Culoarea e elementul de fascinaţie prin care se conturează personalitatea Ilenei Sbârcea Mureşanu. De la catifele şi tapiserii – adesea compoziţii pe motive vegetale, adânci, fremătătoare – până la peisajul în tehnici combinate sau pastel, culoarea subjugă formele. Decorativul se reformulează ca expresie a pasionalului, ca viziune asupra unei lumi misterioase, privite cu patos sau privindu-ne parcă, la rândul ei, cu frenezie. În jocul formelor şi al perspectivelor, dialogul acesta reordonează lumea, propunând prin sugestie şi distorsiune un sens ludic, oniric şi un sens dramatic.