Expoziţia retrospectivă Hans Eder. 125 de ani de la naştere

Muzeul de Artă Braşov, 18 aprilie – 25 mai 2008

Hans Eder – Arta ca destin asumat

 

             Prin intermediul expoziţiei retrospective Hans Eder, Muzeul de Artă Braşov şi-a propus să readucă în actualitate una dintre cele mai proeminente personalităţi ale artei plastice braşovene din secolul trecut. Cei 25 de ani scurşi de la precedenta retrospectivă au impus o necesară recuperare, dar şi reconsiderarea creaţiei sale dintr-o nouă perspectivă, mai nuanţată.

      Nu ne-am propus să evocăm un Eder-ideal, o construcţie conceptuală, indiferent cât de tentant ar fi un astfel de demers. Expoziţia reconstituie un parcurs artistic sinuos, cu inevitabilele sale oscilaţii şi contradicţii, dar coerent prin crezul artistic sincer, de un autentic umanism. Pentru Hans Eder şi generaţia sa („generaţia pierdută” evocată de Dan Grigorescu) arta era în primul rând vehiculul privilegiat al unui mesaj ce urma să schimbe lumea. De aici decurg multe din trăsăturile creaţiei sale: o anumită notă de patetism, datorată unei constante tensiuni lăuntrice, aspiraţia spre exemplar, o exigenţă lipsită de compromisuri, rareori abandonată.

     Creaţia lui Hans Eder oglindeşte o jumătate de secol de artă transilvăneană: aspiraţia spre înnoire din preajma anului 1900, emanciparea expresiei plastice în perioada interbelică şi impunerea paradigmei retrograde a realismului-socialist. O simplă trecere în revistă a parcursului său stilistic este relevantă. Anii de început, perioadă de tatonări şi căutări, se plasează sub semnul realismului şi postimpresionismului, nelipsind nici surprinzătoare apropieri de Jugendstil. Presentimentul tragic al crizei civilizaţiei europene, confirmat brutal de atrocităţile primului război mondial, determină adeziunea la universul expresionist, bântuit de angoasă şi suferinţă, semnalată de apelul la un limbaj plastic de o virulenţă explozivă. După război, violenţa expresivă se domoleşte treptat, reflectând revenirea la o viziune tonică şi obiectivă. Persistă elemente stilistice derivate dintr-un expresionism temperat, convenţional, dar concomitent se produce şi o reapropiere de realism.

      Complexitatea stilistică şi tematică, universul ideatic generos asociat operei, îşi relevă sensul doar în strânsă interdependenţă cu biografia. Eder-artistul, ca şi Eder-omul, se sustrage clasării în categorii rigide, formale, rămânând mereu fidel doar felului său de a fi, „nu se ataşează unui curent, nu aderă la un manifest, nu face corp cu o grupare”, aşa cum inspirat observa Mihai Nadin. Preluarea sau abandonarea unor formule artistice s-a operat spontan, datorită unor mutaţii în plan spiritual. Inconsecvenţa sa aparentă este doar expresia unei consecvenţe superioare.

      Trăind într-o epocă frământată, format într-un mediu artistic zguduit de afirmarea avangardei, Eder a căutat mereu stabilitatea. Refuzînd  noul de dragul noului, dar evitând simultan şi refugiul în arta trecutului, ce nu mai putea fi reînviată, a căutat să concilieze avangarda cu tradiţia (printre artiştii citaţi ca modele se numără: Rembrandt, Velasquez, Tintoretto, dar şi van Gogh, Cezanne şi Picasso). Elocventă este predilecţia pentru portret, într-o perioadă în care portretul aproape îşi pierduse dreptul de cetate în lumea artei. În portretele sale redarea aparenţelor exterioare, observaţia atentă şi exactă, este prilej de precisă şi nemiloasă caracterizare psihologică, de evidenţiere a naturii profunde, ascunse, a modelelor. Portretistica lui Eder este marcată de o amprentă inconfundabilă. La rândul lor, natura statică, compoziţia religioasă, peisajul, filtrate prin privirea sa intensă, sunt reconfigurate radical, fără a elimina însă referinţele la modelele clasice.

       Tradiţionala dispută dintre desen şi culoare îşi găseşte o rezolvare similară. Forma şi culoarea se îmbină organic într-un ansamblu unitar de natură să genereze o puternică tensiune dinamică. În pofida unor exaltări cromatice, a rafinatelor vibraţii coloristice, Eder nu a fost propriu-zis un colorist. Efectele cromatice nu devin niciodată un scop în sine. Culoarea îndeplineşte un rol simbolic, fiind un instrument de caracterizare psihologică, sau o modalitate de concretizare a unei puternice vocaţii constructive.

     Un adevărat homo europaeus, Eder a aparţinut integral culturii europene. Mărturisesc în acest sens anii petrecuţi în cosmopolitele metropole ale continentului (München, Paris, Viena etc.), frecventarea cercurilor culturale din aceste oraşe şi prieteniile ce l-au legat de Heinrich Mann, Ştefan Zweig, Oskar Kokoschka, Erich Mühsam, Franz Blei, etc. Orizontul cultural larg este confirmat de legăturile strânse cu reprezentanţii de frunte ai vieţii culturale a saşilor transilvăneni (Paul Richter, Adolf Meschendörfer, Harald Krasser), dar şi cu personalităţi de seamă ale culturii interbelice (Lucian Blaga, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Oscar Walter Cisek, Tiberiu Brediceanu).

 

                                                                                                                      Radu Popica

                                                                                                                      Braşov, 2008