Frédérich Chopin: 200 de ani de la nașterea compozitorului pianului.

 

Aspecte stilistice a compozițiilor dedicate Mariei Wodzinski:

Valsul op.69 Nr.1 și Nocturna op.9 Nr.2

 

                                                                                          

                                                                                        

 

 

 

                                                     Moto: “Milioane și milioane de inimi sunt îndreptate

                                                               spre Chopin.” H. G. Neuhaus

 

          Tânărul F. Chopin născut în 1810, cu o viața scurtă de numai 39 de ani este cel care aduce în perioada de vârf a romantismului un stil nou de a compune muzică pentru pian. Caracterul romantic – liric a muzicii sale ridică nu numai nivelul virtuozității, dar și originalitatea melodiei, cu o ritmică stabilă și o armonie alterată, contestând vechile reguli. El influențează în stil și alți compozitori din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea ca: F. Liszt, S. Rachmaninov, A. Skjabin, C. Debussy.

          Frédéric Chopin a compus peste 230 de lucrări care au supraviețuit în acești 200 de ani, cu preponderență pentru pian: 2 concerte pentru pian și orchestră, o variațiune pe aria Là ci darem da mano (Acolo ne vom da mâna) din opera Don Giovanni de Mozart, 27 de studii, 24 de Preludii, 20 de Nocturne, 16 Poloneze, 20 Valsuri, 4 Impromtu, 4 Balade și 3 Sonate.

          Ceea ce aduce absolut nou în creația pianistică este forma de baladă intrumentală. Sensibilul Chopin gândește temele baladelor cu o întruchipare de pitorec, unde există o perfectă concordanță între melodie și armonie. Compozitorul a avut capacitatea să transpună în muzica pianului melodii fără cuvinte: arii pianistice. Gândirea lui despre stilul pianistic rubato a fost subiectul multor controverse între interpreții timpului, deorece Chopin folosea un rubato mult mai pronunțat, numit ulterior rubato romantic.

 

 

 

 

          Deși susține concerte de la vârsta de 7 ani și este considerat unul dintre cei mai mari pianiști din istorie, Chopin prefera mediul intim al solonului. Ascultătorii spuneau despre el ca și pianist: “Chopin, ale cărui degete cântă și îți aduc lacrimi în ochi, făcându-i pe cei înzestrați cu o sensibilitate cât de mică să tremure de emoție”.[1]

         

          Ajuns la Paris, în 1830, a intrat în contact cu poeți renumiți ca: Alfred de Musset, Honoré de Balzac, Heinrich Heine, Adam Mickiewicz, mai târziu cu renumita scriitoare George Sand, cu pictorul Eugène Delacroix, dar și cu muzicieni de elită: Franz Liszt, Ferdinand Hiller, Augusta Franchomme, Felix Mendelssohn Bartoldy, Clara Wieck, Robert Schumann, Adolph von Henselt.

          În 1835, compozitorul întorcându-se de la băile Carlsbon către Paris, își vizitează unul dintre primii săi profesori de compoziție pe polonezul Maciej Wodzinski în orașul Drezda. Aici o reîntâlnește pe fiica lui, Maria Wodzinski (16 ani) și prietena surorilor lui Chopin (25 ani) de care se îndrăgstește. O adolescentă, care descoperă pasiunea iubirii, imaginația ei entuziastă este copleșită de artistul Chopin. Cu un an mai târziu cei doi tineri îndrăgostiți fac o vacanță în stațiunea Mariedbad. Ajunși înapoi la Drezda, Chopin o cere în căsătorie. În acestă vară (1836) are loc logodna, deși tătăl Mariei protesteză acestei acțiuni, mama însă, lasă să se facă această logodnă menționând că până în vara următoare să nu se facă cunoscută oficial. În anul următor, din cauza stării de sănătate a lui Chopin, având o tuberculoză avansată, părinții Mariei hotărăsc să se rupă această logodnă și se reîntorc în Polonia. Totuși, cu timpul acestă logodnă se face cunoscută prin cele două lucrări dedicate de Chopin, Mariei Wodzinska: Valsul în la bemol major op. 69 Nr. 1 denumit L’Adieu și Nocturna în mi bemol major op. 9 Nr. 2. Chopin nu o dă uitări mult timp pe Maria afirmând: “Maria a fost o persoană feminină care provenea dintr-o familie bună”.

          Valsul op. 69 Nr. 2 scris în septembrie 1835, Pour Mlle Marie, într-o tonalitate majoră arătă fericirea că a întâlnit-o pe Maria.

          Într-un tempo di valse, tema întâi este marcată de con espresione, melancolică și nostalgică. Tema a doua sempre delicatissimo, tema a treia as dolce și tema a patra poco a poco crescendo aderă la ed appassionato. Este o lucrare cu teme pline, sclipitoare, bogate melodic, care conduc spre finalul delicat muzical unde se dorește un da capo al fin. Lucrarea se găsește în repertoriul lui Dinu Lipatti, cântată în 1947 la Londra și a tânărului francez Alexandre Tharaud, interpretată în 2005 la Paris.

          Dinu Lipatti are o viziune bachiană care face să interpreteze acestă lucrare cu un tușeu apropiat preclasicimului împărțind melodia de acompaniamentul mâinii stângi, cu o sonoritate pură și precisă, străduindu-se să obțină o interpretare armonioasă și echilibrată. Tempo-ul are fluiditate, transmițând caracterul valsului de salon dorit de Chopin. Tema principală este cântată cu o extremă simplitate, cu o uimitoare degajare susținând indicația con espresione, făr㠓îngroșări” de pedală. Pe tot parcursul piesei pianistul Dinu Lipatti ne convinge că muzica creată de Chopin exprimă cu o forță egală, bucuria, sentimentul înalt al demnității omenești și al iubirii.

          Alexandre Tharaud are un stil interpretativ mai deschis, cu sunete care prin dozajul savant creează o punte timbrală între performanțele tehnicii de ultimă oră (f) și sunetele calde oferite de pasajele improvizatorice a melodiei (pp). Tempo-ul este ceva mai mișcat la Tharaud, iar pe întreaga întindere a lucrării el nu se sfiește să folosească pedala, având însă grijă să o reducă la notele mici de factură improvizatorică, aratând publicului: Eu când Chopin! Pe când Dinu Lipatti ne demonstrează prin interpretarea sa: Eu îl cânt pe Chopin!

           În Nocturne este influențat de compozitorul irlandez John Field (1782-1837) cel care aduce acest gen nou în muzică. Melodiile lui Chopin sunt orientate din stilul belcanto a lui Giachimo Rossini și Vicenzo Bellini. “Poetul” pianului, cum avea sa-l numească lumea muzicologilor, a reușit să exprime durerea adâncă, seferința resimțită nu numai de sufletul oamenilor sau de intelect, ci de întreaga făptură omenească. Trebuie să amintesc că o profundă semnificație în opiniile exprimate în muzica lui Chopin este adusă și de suferințele care le-a îndurat patria lui, atât de nefericită din punct de vedere politic, insuflând creației lui o trăsătură unică.

          Nocturna op. 9 Nr. 1 este scrisă tot în tonalitate majoră, mi bemol, într-o măsură compusă de 12/8, în mișcarea Andante. O muzică de o mare cantabilitate, melancolică și meditativă, partitura nu numai că începe cu anacruză, dar se deschide cu intervalul de sextă mare (si bemol – sol) dolce, care revine încă de șase ori pe parcusul lucrării, devenind intervalul-motiv. Acompaniamentul de la mâna stângă este grupat în trei optimi (3+3+3+3) pe tot cuprinsul discursului muzical, creând o pulsație ritmică de vals. În măsura a zecea folosește poco ritardando, iar în măsura a doisprezecea poco rallentando, revenind în măsura a treisprezecea cu indicația a tempo. Melodia continuă aglomerându-se ritmic cu șeisprezecimi, ornamente, mordente și triluri dându-i strălucire și emoție în aceleși timp. În măsura treizeci și doi scrie un pasaj cu note mici (în valori de treizeci doimi) numai pentru mâna dreaptă menționând senza tempo, într-o dinamică provocatoare ff, iar în măsura imediat următoare reduce aproape total sonoritatea la p terminând discursul muzical în ppp. Sunt convinsă că pentru realizarea acestui tumultum dinamic scriitoarea George Sand avea dreptate când spunea: “Chopin scrie și schimbă o măsură de o sută de ori /.../, iar a doua zi o ia de la început cu aceiași minuțiozitate, cu aceiași disperare, perseveratoare de a schimba, de a modela”.[2]

         

          Interpretarea pe care Arthur Rubinstein o dă nocturnei ne oferă prilejul să putem aprecia nu numai o intonație și o frazare de excepție, dar și multă originalitate. În interpretarea lui Rubinstein, frazele lui Chopin sunt duioase și calde, melodia este transportată mai mult transparentă, iar acompaniamentul aproape ca nu se aude. Ceea ce este de remarcat sunt fluctuațiile de tempo pe care cunoscutul pianist și le permite după simțirea arhitectonicii și sensul sunetelor. Esența mesajului muzical este studiată de interpret reușind să dea sens fiecărei note, fiecărei fraze transmițând cu o claritate și o formă extremă, o imagine poetică înghegată și unitară. Desigur, la aceasta contribuie și articulația subtilă, discretă modelată de un tușeu ușor dar plin de viață.

          O altă interpretare demnă de luat în seamă este a pianistei din Georgia, Elisabeth Leonskaja (născută în 1945). Cunoscută ca interpretă chopiniană ea descoperă în fiecare piesă trăsături determinante reușind să reconstituie astfel o stare de spirit și o caracteristică aparte a discursului muzical. Nocturna op. 9 Nr. 2 o interpretează cu amploare și simplitate: contururile frazelor sunt nete, efectele dinamice logice, metrica exactă și precisă. Ascultărorului i se deschide imaginea clară și vie a melodiei principale, a dezvoltării ei, în timp ce mâna stângă acompaniază metronomic perfect. Nu face nici o abatere de la idicațiile compozitorului, respectă partitura până în cele mai mici particularități, dezvăluind frumusețea melodiei firesc și impunător, cu toate amănuntele ce o alcăturiesc. Este de subliniat că pianista Leonskaja în timp ce cântă, mâna dreaptă o ridică mult deasupra claviaturii „respirând“ liber în aer după fiecare frază, așezând-o exact la timp pe tastatură pentru a continua.

 

 

          Stilul interpretării, în general, este legat de un act efemer prin natura sa. Interpretarea în sine nu este numai o verigă intermediară dintre creator și public, ci și o etapă creatoare cu o contribuție proprie esențială la desăvârșirea creației muzicale,    mereu alta prin interpretare. Interpretarea este un mijloc semiologic de transmitere ce are caracteristic stările sufletești particulare, reușind să cuprindă o varietate infinită de nuanțe emoționale.

 

 

Dr. Corina Ungureanu Kiss

27.febr.2010 Germania

 

 

 

          Bibliografie:

Burger, Ernst: Frédérich Chopin. Eine Lebenschronik in Bilder und Dokumenten,

                       Ed. Hirmer, München, 1990

Fross, Carl: Piano und Flügelstimmung, Ed. Bochinsky, Frankfurt/Main, 2007

Leichtentritt, Hugo: Frédérich Chopin, Ed. Schlesisch, Berlin, 1920

Mocanu, Titus: Morfologia artei moderne, Ed.Meridiane, București, 1973

Neuhausen, H.G.: Despre arta pianistică, Ed. Muzicală, București, 1960

Petecel, Despina: Muzicenii noștri se destăinuie, Ed. Muzicală, București, 1990

Popper, Karl: Alle menschen sind Philosophen, Ed. Piper, München, 2000

Schonberg, Harold: Viețile marilor compozitori, Ed, Lider, București, 2000

Sollertinski, I.: Despre muzică și muzicieni, Ed. Muzicală, București, 1963

 

       Discografie:

Dinu Lipatti: Walzer, CD – Refăcut digital: 12.02.2010 Label: Emi Classics

Arthur Rubinstein: Chopin, CD – Refăcut digital: 1991 Label: Emi Classics

Elisabeth Leonskaja: Chopin, CD, Label: Apex, DDD, 1991

Alexandre Tharaud: Chopin - Valses, CD, Label: Harmonia, M, 2006

 

 

 

 

 



[1] Harold C. Schonberg, Viețile marilor compozitori, Ed. Lider, București, 2000, p.184

[2] George Sand, în cartea lui Erst Burger: Frédérich Chopin. Eine Lebenschronik in Bildern und Dokumenten, Ed. Hirmer, München, 1990, p. 254