Ana-Maria Dumbravă Roetzer (n. 1980 la Bucureşti)
“Tânără compozitoare”

Cu dragoste pentru muzică, Ana-Maria Dumbravă (căsătorită Roetzer) porneşte pe drumul muzicii încă de la vârsta de 5 ani când ia primele lecţii de pian, descoperind pe parcursul Şcolii de Muzică că este atrasă de „împletirea sunetelor“. După absolvirea Liceului de Muzică „G. Enescu“ din Bucureşti se orientează serios spre compoziţie urmând Universitatea Nationala de Muzică din Bucureşti la secţia de compoziţie, la clasa Prof. Doina Rotaru, unde îşi pune nu numai bazele compoziţiei, dar începe chiar să compună; mai întâi lucrări pentru pian (Suite, Monosonata) şi cu pian (Destiny pentru oboi, clarinet, fagot, vioară, violoncel şi pian).
După absolvirea Universităţii Nationale de Muzică din Bucureşti, în anul 2003 primeşte o bursă de studii „Erasmus – Socrates“ la Facultatea de Muzică din Oldenburg - Germania, la clasa de compoziţie a Prof. Violeta Dinescu, iar din 2005 se înscrie la clasa de compoziţie a Prof. Peter-Michael Hamel de la Facultatea de Muzică şi Teatru din Hamburg, unde absolvă cu diplomă de licenţă.
Drumul continuă, iubirea pentru descoperirea noilor combinaţii de sunete se aşterne pe hârtie tot mai mult, scriind lucrări pentru violoncel (LamentaRE pentru violoncel şi percuţie, Liberation pentru opt violoncele, Komunikation pentru violoncel şi acordeon), pentru trompetă (Suche şi Dialog und Monolog, Open the Door), un trio (Rush hour pentru flaut, oboi şi fagot), lucrarea „Steluţe“ pentru violă solo ajungând să scrie chiar pentru orchestră muzică de balet Legende în 2 acte şi Nie wieder Krieg pentru cor şi orchestră mică.
Deja din anul 2000 îşi încearcă „forţele“ la Concursul de compoziţie „Paul Constantinescu“ din Bucureşti unde obţine Premiul 1, iar după şapte ani se cristalizează şi Premiul 1 la Concursul international de compoziţie „Carl von Ossietzky“ din Oldenburg, Germania.

Interviu:
1)Cum ai început să compui? Ce anume te-a determinat?
Ana-Maria Roetzer:
Prin clasa a 8-a am început să mă gândesc că mai târziu Universitatatea de Muzică să o absolv la secţia compoziţie, de aceea examenul de intrare la liceul de muzică „George Enescu“ l-am susţinut la secţia teoretică. Pentru examenul de admitere de mai târziu la secţia compoziţie îmi trebuia mai multă teorie şi armonie decât instrument – pian, aşa că a fost o alegere foarte bună, mai ales când mă gândesc că am avut noroc să am profesorii de excepţie ca Lucia Pop (teorie) şi Maia Ciobanu (armonie). Am început să compun mici piese tonale pentru pian (sub îndrumarea Prof. Christian Berger de la Universitatea Natională de Muzică, Bucureşti) şi anume: o sonată pentru pian, o temă cu variaţiuni pentru pian, un preludiu etc. Curiozitatea, multitudinea de combinaţii, culori, sunete m-au determinat să simt apropierea de muzică şi să merg mai departe în această direcţie ascultând multă muzică nu numai clasică dar şi contemporană intrând încet, încet în lumea muzicii „noi“.

2)Când anume ai descoperit frumuseţea peisajului muzical cu împletirea coloritului său?
Ana-Maria Roetzer:
În momentul când ascultam tot mai multă muzică mi-am dat seama că muzica poate declanşa imagini, stări sufleteşti deosebite şi că fac parte din această „branşă“ (să-i spunem aşa).

3)Te-a influenţat vreun model componistic? Care şi de ce?
Ana-Maria Roetzer:
Cum spuneam, la început am fost influenţată de modelurile clasice ale compoziţiei, apoi am început să „deviez“ spre impresionism, expresionism, până am ajuns la un stil „nou“, pe care nu-l pot defini.

4)Crezi că există o interacţiune între destinele compozitorilor în general?
Ana-Maria Roetzer:
Câte vieţi atâtea destine! Nu cred că destinul să fie influenţat în mod special de profesie. De obicei compozitorii sunt invidioşii între ei, după câte am observat, dar există şi excepţii...

5)Faci parte din „pleiada“ compzitorilor tineri, ce crezi despre compoziţiile „de astăzi“?
Ana-Maria Roetzer:
Cred că în zilele noastre există o „invazie“ de compozitori şi automat de compoziţii. Nu mai există o „direcţie“, ca şi până acum, fiecare încearcă să creeze ceva original, nemaiauzit. După părarea mea este o mare greşală, dar sper că în curând să se rezolve şi această „problemă“.

6)Ai vreun compozitor contemporan preferat? De ce?
Ana-Maria Roetzer:
Nu am unul singur, ci îmi place de la fiecare câte ceva. Personal sunt o fiinţă căreia îi place schimbarea, de aceea şi gusturile mele sunt mereu în schimbare.

7)Unde s-au cântat deja lucrările tale?
Ana-Maria Roetzer:
Lucrările mele au fost cântate la început de mine (la pian) în cadrul concertelor semestriale ale claselor de compoziţie. Mai târziu s-au cântat de către solişti şi ansambluri renumite ( „Archaeus“ şi de Cornelia Petroiu –violă) la Bucureşti, Iaşi şi în străinătate („Kuss – Quartett“) la Hamburg, Lübeck, ("Oldenburgisches Blechbläserquintett“) la Oldenburg, Stuttgard – în cadrul decernării premiului la concursul de compoziţie anual al tuturor studenţilor din universităţiile de muzică din întreaga Germanie. Ţin să menţionez că la Oldenburg s-a organizat un simpozion pentru mine “Un portret al Alinei-Maria Roetzer” la Concursul de Compoziţie Carl von Ossietzky unde s-au cântat lucrările mele iar în cadrul premierii Concursului Internaţional de Compoziţie “Komponistenkolloquium”, s-a cântat lucrarea Nie wieder Krieg.

8)Cum începi să compui? Ai o temă în cap? Un subiect anume, care te frământa? Te mistuie o idee anume? Sau?
Ana-Maria Roetzer:
Încep să compun (să gândesc) în cap (în auzul intern). Mă gândesc la o temă, având o idee, un subiect deja conturat, după care mă aşez şi scriu. Dar să nu vă închipuiţi că scriu note, ci scheme! Foi întregi de scheme, schiţe, cuvinte înţelese numai de mine. După ce ideea s-a clarificat, s-a cristalizat aştern pe hârtie datele importante muzicale: ce instrumente (instrument) anume folosesc, câte secţiuni (fraze) va avea piesa, ce nuanţe sonore se potrivesc ideii, cam cât durează lucrarea în ansamblu, ş.a.m.d..

9)Ai vreun „vis“ artistic? Care este acela?
Ana-Maria Roetzer:
„Visul“ meu este unul singur: să pot scrie „note“ în continuare fără ca inspiraţia să se empuizeze vreodată!

Multumesc, îţi doresc ca „visul“ să se împlinească,

2 febr. 2009 Corina Ungureanu Kiss, Germania