––>

– Cornul, laptele şi dicţionarul –

de George Puşcariu

 

Motto: Bate şeaua să înţeleagă şi mârţoaga şi şelarul

„Dicţionarul scriitorilor braşoveni şi al veleitarilor" de Vasile Şelaru face mult zgomot pentru nimic. Unii dintre confraţi mi–au reproşat că, discutând despre el, nu fac decât reclamă autorului, deci trebuie tratat cu tăcere. Sunt de acord să fie tratat chiar şi de medici, dar cei care tac, consider că se fac complici la defăimarea condeierilor şi culturii braşovene .

Titlul mi–a fost sugerat de o VIP–ă intelectuală de pe sticlă, care îndemna la TV, acum la început de an şcolar, părinţii, elevii şi şcolile să nu scape prilejul de a procura „obiectul" pentru creşterea limbii româneşti şi a Braşovului cinstire. El nu costă decât 140 RON şi poate se va găsi o soluţie să fie achitat în rate, până odraslele vor da bac–ul.

Dicţionarul e plămădit într–o „interpretare eronată", pigmentată cu o răutăcioasă refulare şi împrăştiere de incultură, conjugate cu „false silogisme". Toate acestea fac din el un fel de ghiveci comestibil pentru „veleitarii" pofticioşi la blidul posterităţii .

Dar, înainte de a–i explica „interpretarea eronată", să ştie autorul ce–i cu gândirea în „false silogisme". Ei bine, e o soră geamănă a primei.
Exemplu:
1. V. Şelaru este cel mai mare scriitor de pe stradă.
2. Strada e cea mai mare din Braşov .
3. V. Şelaru este cel mai mare scriitor din Braşov.

Un virus paranoic ar putea continua că Braşovul e cel mai mare oraş din România, iar România este cea mai Europă, şi uite aşa putem trage concluzia că suntem universali.

Să nu uit CV–ul autorului, conceput cu propria sa Iăbuţă. Impresionează până la lacrimi (de râs). Aflăm că a avut domiciliul forţat în Dobrogea, din fragedă adolescentă, din care cauză şi–a întrerupt studiile „dar în tot acest timp avea să se bucure şi de prietenia constantă a unor profesori universitari de excepţie" (pag.335). Ei puteau, gândesc eu, să–l înzestreze cu o ţidulă de liceu, dar nu s–a umilit, că a făcut rost în 31 august 2000 de (licenţă) – certificatul de absolvire în management în cadrul Institutului European Bucureşti (pag. 333). Mai aflăm că a plecat puţin în Suedia să vadă care e problema cu Premiul Nobel, a vrut să treacă balta în SUA, dar dorurile mioritice l–au mânat în tară, unde a refuzat titlul de revoluţionar. Sperăm să nu refuze şi premiul Pulitzer.

Unii condeieri mi–au spus că CV–ul respectiv, inclusiv cacofonia, ar putea să fie chiar infracţiune de înşelăciune (a prezenta fapte neadevărate, drept adevărate şi viceversa, în scopul unor foloase – în speţă foloase morale pentru un autentic portret fals). Alţii mi–au spus că a pune un timbru pe o carte poştală (stampă de epocă) cu propriul chip, poate fi o contravenţie, dacă nu o infracţiune la Legile fiscului şi ale timbrului. Unii mai mânioşi mi–au spus că îl vor da în judecată pentru calomnie, întrucât i–a făcut activişti şi veleitari. Treaba lor. Activişti, activişti dar şi veleitari !?

În ceea ce mă priveşte eu nu I–aş da în penal, nici chiar pentru „trafic de influenţă". Nu mă refer la traficul ce îl comite de pe fotoliul gălbejit. E vorba de pag. 244 unde autorul, vorbind despre Doru Munteanu – preşedintele scriitorilor din Braşov –, zice: „Este ales la propunerea şi insistentele scriitorului V. Şelaru, secretar al Filialei Braşov”. Coane Iancule, am fost în Comisia de numărare a voturilor. Doru Munteanu a fost ales în unanimitate, mai puţin un vot, „abţinere", probabil propriul său vot. Mai bine spuneai că a fost activist; dar n–ai spus–o din pragmatism şi oportunism, că e şeful scriitorilor. El nu se mânia. Ruşinică, ruşinică!

Dicţionarul abundă de braşoave, dar acestea poate nu sunt de competenţa instanţelor, dar sigur de cea a medicilor.

Este obligatoriu ca, atunci când te încumeţi să faci un dicţionar, ceea ce înseamnă o muncă temerară, trebuie să ştii în primul rând ce înseamnă un dicţionar şi elementele sale constitutive obligatorii: exactitate în date, opera celor nominalizaţi, rolul acestora în actul de cultură al perioadei de referinţă, intransigenţă maximă faţă de greşelile gramaticale şi a celor de fond. Dar V. Şelaru nu poate pricepe că un dicţionar este în primul rând o lucrare ştiinţifică. Dacă şi–ar fi propus un dicţionar humoristic, ar fi reuşit ceva mai bine.

Ar fi putut spune: Poetul X bea ca doi porci, pentru că are şi pseudonim, a intrat cu Margareta (Dacia 6666) în Miliţie pentru că avea „egoism” pe curcani şi se afla într–o stare avansată de celebritate de la Cântarea României. Alt poet – bea numai Vodkă pentru că bând apă, scrie apă de ploaie. Altul, şi–a bătut muierea fără să ştie de ce, pentru că ştia dânsa de ce ş.a.m.d.

Dar pentru că nu e vorba de un dicţionar humoristic, asemenea afirmaţii faţă de confraţi, de altfel scriitori valoroşi, îmbracă conţinutul infracţiunii de calomnie. Să nu uităm de greşelile gramaticale. Ele sunt împrăştiate cu mânie de repetent.

Dacă virgulele sunt aruncate cu zgârcenie şi unele puse ca nuca în perete, între subiect şi predicat, în schimb semnele de întrebare sunt folosite cu multă risipă în corvoada de cercetare (datele civile ale persoanelor nominalizate).

La fel şi greşelile de fond. La pag.321 – comentând pe scriitorul Ghe. Stanomir, autorul spune: "A lucrat la o teză de reabilitare universitară privind exilul lui I.L.Caragiale". Coane, e vorba de abilitare de docent , (habilitation) nu de reabilitarea ce o fac bişniţarii şi valutiştii, să aibă cazierul iară curat! „Oricum Conu Iancu ar muri de râs încă o dată de aşa reabilitare braşovenească”, zice distinsul scriitor Ghe. Stanomir în Gazeta de Transilvania din data de 16.08.2008.

Dar să trecem peste micile greşeli. Poate mai grave sunt cele din materialele care prefaţează dicţionarul şi în care o contribuţie remarcabilă o are şi clarvăzătorul Iulian Cătălui. Dar despre ele, cu altă ocazie.

A greşi e omeneşte; nimeni nu e perfect! În schimb, vulgarităţile sunt la ele acasă, condimentează stilul propriu al întunecatului cărturar. Aflăm astfel că: unii au fost pupiîncur–işti, că Mircea Stanciu e „mălai mare", că Lucian Blaga a primit un şut în cur (la propriu, nu la figurat – pag.36) ş.a.m.d. de parcă autorul ar fi scris pe hârtia igienică a handicapatelor antiromane.

Să revenim la „interpretarea eronată" , soră cu „falsele silogisme", într–un fel un nod gordian pe care V.Ş. încearcă să–l taie, cu refulare postrevoluţionară. Activiştii PCR au fost cei remuneraţi de PCR. Te–ai întrebat dacă femeia care făcea curat prin birouri, dactilografa, corectorii, tipografii, şoferii, toţi aceştia care acum au o pensie mizerabilă, au fost activişti PCR? Ştii că tinerii absolvenţi de facultăţi, care veneau în presă, erau priviţi cu ostilitate, ca rivali potenţiali ai analfabeţilor care conduceau presa? E adevărat că unii au dat mâna cu diavolul roşu, dar a generaliza incidentele, înseamnă un imens deserviciu condeierilor şi culturii braşovene.

Răsfoind cu atenţie Dicţionarul, afli că sunt câţiva scriitori, dar singurul autentic şi valoros este autorul, care în final scapă o chemare epocală: "Fi (?) alături de Asociaţia Culturală Scriitor Vasile Şelaru".

Munca de cercetare I–a surmenat, aşa se explică înlocuirea datelor civile cu semne de întrebare. Astfel din cele 47 cazuri, dar poate sunt mai multe, aflăm: Cernăianu Elena Maria – n ? poetă, nu se cunosc date (pag.120) Calmuc – mort ? (pag.113) Corbea – n. aprox.1670 ? m. Aprox.1725 (pag.135) Diaconul Coresi – n ? (pag–136) Dima Radu – n.17?? m.18?? (pag.155) Nicolau Nicola n. 1760 m.1??? (pag.254). După atâtea semne de întrebare probabil că acesta nici nu a murit. Mă mir că nu aflăm pe unul care a murit înainte de a se naşte.

Un aspect de o gravitate deosebită este acela că vechii cărturari ai Braşovului sunt preluaţi din diverse lucrări. Până aici e bine. Dar compilaţia ar putea îmbrăca conţinutul infracţiunii de plagiat. Autorul, publicând la pag.96–97 „Bibliografia selectivă" îşi aduce propriile circumstanţe atenuante, că nu e vorba de intenţie, ci de ignoranţă. Una este să te inspire bibliografia selectivă şi alta e să copiezi din ea adliteram.

Nu putem trece cu vederea un alt aspect, revoltător. Nominalizarea personalităţilor nu se face pe criterii valorice.

lată exmatriculaţii din Dicţionar, mari cărturari, foşti elevi şi chiar profesori şagunişti: Banciu Axente (1875–1959) membru onorific al Academiei, publicist important – fost elev şi profesor. Bunea Augustin (1857 –1909) membru al Academiei (1909) – prelat, istoric, publicist, fost elev; Ghibu Onisifor (1883 –1976) membru corespondent al Academiei (1919) scriitor, publicist – fost elev şi profesor; Vasile Goldiş (1862 –1934) membru onorific al Academiei (1919) – om politic şi scriitor, profesor; Hodoş Enea (1858–1945) membru corespondent al Academiei(1904) – publicist, folclorist, fost elev; Eugen Jebeleanu (1911–1991) membru al Academiei (1974) poet, fost elev; Ion Lupaş (1880 –1967) membru al Academiei (1916) istoric şi publicist – fost elev; Dimitrie Macrea (1907 – 1988) membru corespondent al Academiei (1965) lingvist şi scriitor, elev; Andrei Otetea (1894 – 1977) membru al Academiei (1955) istoric şi publicist, fost elev; Emil Petrovici (1899– 1968) membru al Academiei (1948) lingvist şi scriitor, fost elev ; Roşca D.Dumitru (1895–1980) membru al Academiei (1974) filosof, fost elev; Stăniloaie Dumitru (1903 –1993) membru al Academiei (1991) teolog şi scriitor, fost elev; Ursu Ion (1875–1925) membru corespondent al Academiei (1910) istoric, publicist, fost elev; Emil Cioran (1911–1995) filosof, fost profesor; Aron Cotruş (1891–1961) poet, fost elev (a debutat fiind elev al liceului în clasa a VI–a; Radu Enescu (1925 –1996) filosof, critic literar, fost elev; Krasco Ivan (1876– 1958) poet slovac, fost elev (traducător al lui Eminescu ). Aş aminti chiar şi de Lucian Blaga şi de Titu Maiorescu care au fost elevi la Şaguna.

Nu e cazul să nominalizez absenteiştii contemporani, în primul rând din lipsă de spaţiu şi în al doilea rând e vorba de subiectivismul aberant al autorului.
Amintesc totuşi câţiva: Bogdan Bădulescu, Victor Bibicioiu, Călin Căliman şi Valeria Căliman (din familia de mari cărturari Valeriu Branişte, care apare cu fotografia altei persoane), Ion Drăgănoiu, Ioan Gârmacea, Cristache Gheorghiu, Valeriu Iordan Popescu, Dumitru Vasi Şoimoşeanu ş.a.m.d.

timbru „Şelaru” Să nu creadă întunecatul cărturar că aş avea ceva „egoism” contra Domniei Sale, mărturisesc emoţia ce o emană coperţile Dicţionarului! Stampa de epocă – coperta 1 – este superbă. Îl felicit. Coperta a IV–a, cu timbrul reprezentând capul autorului mă duce la timbrul cu cap de bour. De asemenea, propun efemerilor edili ca liceul din Gârcini sau o şcoală pentru handicapaţi din judeţ să poarte numele Vasile Şelaru.

Închei, nu înainte de a sesiza Comitetul de conducere al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor punerea în discuţie a cazului, în şedinţa din septembrie. În cazul în care nu se vor lua măsurile absolut necesare, mă văd obligat să părăsesc Filiala Braşov. A fi coleg cu un asemenea specimen îmi lezează grav demnitatea.